Acum mulţi ani, un bărbat a dat un inel unei fete. I l-a dat nu din amor pătimaş, ci pentru a marca un eveniment şi, la timpul respectiv, anumite sentimente. Pentru fată mulţi ani a fost singura bijuterie pe care a purtat-o vreodată. Inelul era arătat tuturor, ca un simbol al statului sau al unei siguranţe, era admirat şi invidiat
Timpul a trecut peste bărbat şi peste fată, dar nu şi peste inel. La doi ani după ce a primit inelul, cei doi nu s-au mai văzut niciodată. Aceasta n-a reprezentat un moment trist pentru fată, ci din contră, o eliberare mult dorită. Din păcate, inelul rămas se odihnea pe degetul fetei mai mult din inerţie decât pentru a celebra vreo amintire. inelul devenise chiar o povară ce ducea toate amintirile dintre fată şi bărbat, amintiri nu întotdeauna plăcute sau demne de povestit. de fapt, dacă stăm să ne gândim, inelul era păstrat pe deget de către fată pentru că unele lucruri nu trebuie uitate.
Timpul continuă să treacă, iar fata primi din nou un inel, de data aceasta de la o femeie. Acest inel nu conţinea vreo semnificaţie anume, era doar un cadou. Dar fata îl primi mai mult decât bucuroasă, poate şi pentru că, în sfârşit, putea să înlocuiască celălalt inel.
Dar, cum ziceam, cu tot timpul care a trecut şi cu înlocuirea sa, inelul nu a fost uitat. Da, a fost aruncat într-o oarecare cutie, într-un oarecare sertar, dar prezenţa lui se simte tot timpul. Prezenţa sa şi amintirile pe care le poartă nu vor fi uitate niciodată, chiar dacă inelul va fi distrus de timp sau printr-o altă acţiune mecanică sau chimică. Pretextul păstrării sale a fost unul pur economic – este totuşi un inel de aur, lucrat frumos, inel care în anumite condiţii poate valora destul de mult. Motivul real a fost acela că unele lucruri nu trebuie uitate chiar dacă nu sunt plăcute sau, poate, tocmai din acest motiv. Obiectul, mai târziu, poate ţine loc de memorie.
Timpul a trecut peste bărbat şi peste fată, dar nu şi peste inel. La doi ani după ce a primit inelul, cei doi nu s-au mai văzut niciodată. Aceasta n-a reprezentat un moment trist pentru fată, ci din contră, o eliberare mult dorită. Din păcate, inelul rămas se odihnea pe degetul fetei mai mult din inerţie decât pentru a celebra vreo amintire. inelul devenise chiar o povară ce ducea toate amintirile dintre fată şi bărbat, amintiri nu întotdeauna plăcute sau demne de povestit. de fapt, dacă stăm să ne gândim, inelul era păstrat pe deget de către fată pentru că unele lucruri nu trebuie uitate.
Timpul continuă să treacă, iar fata primi din nou un inel, de data aceasta de la o femeie. Acest inel nu conţinea vreo semnificaţie anume, era doar un cadou. Dar fata îl primi mai mult decât bucuroasă, poate şi pentru că, în sfârşit, putea să înlocuiască celălalt inel.
Dar, cum ziceam, cu tot timpul care a trecut şi cu înlocuirea sa, inelul nu a fost uitat. Da, a fost aruncat într-o oarecare cutie, într-un oarecare sertar, dar prezenţa lui se simte tot timpul. Prezenţa sa şi amintirile pe care le poartă nu vor fi uitate niciodată, chiar dacă inelul va fi distrus de timp sau printr-o altă acţiune mecanică sau chimică. Pretextul păstrării sale a fost unul pur economic – este totuşi un inel de aur, lucrat frumos, inel care în anumite condiţii poate valora destul de mult. Motivul real a fost acela că unele lucruri nu trebuie uitate chiar dacă nu sunt plăcute sau, poate, tocmai din acest motiv. Obiectul, mai târziu, poate ţine loc de memorie.
