Apropierea de medicul psihiatru Joseph Breuer la sfîrsitul anilor ’70 s-a datorat interesului pentru hipnotism, ca metoda terapeutica.
O pacienta, Anna O., tratata în 1882, manifesta mai multe tulburari: contracturi, paralizii functionale, tendinte spre dedublarea persona-litatii. Breuer a experimentat de mai multe ori o „cura a dialogului”: crizele erau atenuate daca se intervenea cu întrebari despre istoria pacientei. Prin repetare, în combinatie cu sedinte de hipnoza, cazul a evoluat pozitiv. Mai târziu acest procedeu s-a numit chatarsis. Lui Freud, fenomenul i s-a parut deosebit de interesant si a insistat sa fie prezentat lumii medicale, (ceea ce s-a realizat doar peste 13 ani).
Dupa ce a cunoscut tehnica psihoterapeutica a lui Charcot prin hipnoza, reîntors la Viena, Freud a renuntat la electroterapie, dar atentia i-a fost atrasa de doua fenomene: dificultatea de a hipnotiza pe unii pacienti si amnezia posthipnotica. Pentru a se edifica, a vizitat pentru câteva saptamâni un alt centru francez, alternativa a lui Charcot, pe Bernheim, la Nancy, care practica si sugestia non-hipnotica. Freud era atras de „cura dialogului” ce realiza o „descarcare” a istoriei pulsional-nevrotice a pacientului. Se înainta spre ideea importantei proceselor inconstiente în etiologia nevrozelor: simptomele erau expresii ale unor evenimente pe care pacientul nu si le amintea. Procedeul sugestii lor prin care se învingea amnezia posthipnotica aparea promitatoare pentru Freud.
Referitor la continutul „bagajului” de pulsiuni ce tulburau perso-nalitatea pacientului, Freud s-a convins treptat ca sexul are un rol dominant (majoritatea pacientilor relatau experiente sexuale traumatice în copilarie, mai ales în cadrul propriei familii). Impulsul interzis, se manifesta mai târziu într-o forma simbolica, dar substantial perturbatoare. Breuer nu s-a putut decide daca sexualitatea este atât de importanta încât sa impuna o demarcatie între normal si patologic si nu s-a angrenat în promovarea psihanalizei freudiene.
O pacienta, Anna O., tratata în 1882, manifesta mai multe tulburari: contracturi, paralizii functionale, tendinte spre dedublarea persona-litatii. Breuer a experimentat de mai multe ori o „cura a dialogului”: crizele erau atenuate daca se intervenea cu întrebari despre istoria pacientei. Prin repetare, în combinatie cu sedinte de hipnoza, cazul a evoluat pozitiv. Mai târziu acest procedeu s-a numit chatarsis. Lui Freud, fenomenul i s-a parut deosebit de interesant si a insistat sa fie prezentat lumii medicale, (ceea ce s-a realizat doar peste 13 ani).
Dupa ce a cunoscut tehnica psihoterapeutica a lui Charcot prin hipnoza, reîntors la Viena, Freud a renuntat la electroterapie, dar atentia i-a fost atrasa de doua fenomene: dificultatea de a hipnotiza pe unii pacienti si amnezia posthipnotica. Pentru a se edifica, a vizitat pentru câteva saptamâni un alt centru francez, alternativa a lui Charcot, pe Bernheim, la Nancy, care practica si sugestia non-hipnotica. Freud era atras de „cura dialogului” ce realiza o „descarcare” a istoriei pulsional-nevrotice a pacientului. Se înainta spre ideea importantei proceselor inconstiente în etiologia nevrozelor: simptomele erau expresii ale unor evenimente pe care pacientul nu si le amintea. Procedeul sugestii lor prin care se învingea amnezia posthipnotica aparea promitatoare pentru Freud.
Referitor la continutul „bagajului” de pulsiuni ce tulburau perso-nalitatea pacientului, Freud s-a convins treptat ca sexul are un rol dominant (majoritatea pacientilor relatau experiente sexuale traumatice în copilarie, mai ales în cadrul propriei familii). Impulsul interzis, se manifesta mai târziu într-o forma simbolica, dar substantial perturbatoare. Breuer nu s-a putut decide daca sexualitatea este atât de importanta încât sa impuna o demarcatie între normal si patologic si nu s-a angrenat în promovarea psihanalizei freudiene.
