Wednesday, April 1, 2015

Creditele in franci elvetieni atacate prin toate partile

Desi s-a atras atentia de nenumarate randuri la momentul in care tot mai multa lume isi lua credite in franci elvetieni, oamenii nu au dorit sa tina cont de sfaturile economistilor si au inceput sa ia cat mai multe credite si din ce in ce mai multi bani. Astfel, dupa ce s-a aflat ca a explodat efectiv ceea ce se numeste curs valutar schimb, oamenii au ajuns sa fie disperati si sa protesteze ca ei nu mai au cu ce sa le plateasca si risca sa isi piarda casele si bunurile pe care le-au achizitionat atunci cand au imprumutat banii fara sa se gandeasca.

Oamenii care se pretind pagubiti se plang pe une apuca despre situatia dificila prin care trec. Ei solicita readucerea ratelor la cursul francului din perioada in care au luat creditul. De asemenea, incearca prin justitie sa realizeze o vixtorie impotriva bancilor, spunand ca ele nu au fost corecte. Au inceput chiar sa iasa in strada la proteste pentru ca nu mai stiu cum sa procedeze, nu mai au bani cu care sa isi plateasca cretidele.

Bancile pe de alta parte, incearca sa se apere si spun ca ele nu stiu ce solutie sa adopte pentru a-i impaca pe toti oamenii cu credite. Acum sincer... Ei cand au luat creditele au crezut ca dau lovitura pentru ca francul era la un nivel foarte scazut, acum cand francul a crescut se revolta. pentru ca nu mai au bani cu ce sa le plateasca.

Situatia e grea, ce-i drept. mai ales ca job-urile nu se mai gasesc pe toate drumurile, oamenii ajung sa isi piarda toata agoniseala de o viata, dar trebuie sa te gandesti si ce repercusiuni ar putea avea faptele tale atunci cand le faci, ci nu dupa, cand situatia devine din ce in ce mai apasatoare.

Wednesday, March 18, 2015

medici dincolo de frontieră

Noi, românii, avem o vorbă:”Nu-i da, Doamne, omului cât poate să ducă!”…dar mai avem una care, dacă nu o completează pe prima, cel puţin subliniază optimismul aproape naiv al neamului: „Ce nu te omoară, te face mai puternic”…

Nu ştiu dacă ciobănaşul din Balada Mioriţei ştia toate astea, dar de la el am „moştenit”noi, nu să ne resemnăm, nu să plecăm capul acceptând un destin, crezând că nu  poate fi schimbat, ci să ne luăm „turma” şi să plecăm, înfruntând munţi şi văi, descoperind lumea, învingându-ne teama şi mai ales, facându-ne un nume, chiar şi  dincolo de graniţă.

Pe mine nu m-a convins profesoara de limba română cu privire la acceptarea destinului, pentru că în aceeaşi perioadă, cu aceeaşi profesoară am aflat şi de povestea „Meşterului Manole”.

Nu toţi cei care vin în Spania visează la un „castel de nisip”.

Mulţi işi zidesc propriul „castel”, punând în zidurile lui visele şi speranţele. Doar aşa rămâne în picioare toată munca…Asta e regula!

Resemnare, nu!

Sacrificiu, da!


Thursday, February 12, 2015

acvarium Romania

Intr-o lume peste care se abat toate relele, atat din cer cat si de pe pamant, pe o planeta In care singura certitudine este viata… incerta, de zi cu zi, ei bine, In acest univers complex si plin de paradoxuri, naturale ori “create” de mintile omenesti, tara mea pare un acvariu…

Fara a folosi cuvantul “pesti” cu tenta cu care ne-am obisnuit, toti suntem In aceeasi postura, dupa parerea mea,  acceptand resemnati ceea ce credem ca nu putem schimba.

“Vorbim discutii”, stam la taclale Intorcand problemele pe toate fetele, pentru ce? Sa aratam lumii cat de destepti suntem? Sa vada lumea ca stim si ca suntem foarte buni la autocritica? Sa facem valuri In acvariul nostru pentru o gura de aer si fara echipamente de protectie?

Ce se Intampla de fapt?

Nimic, sau tot ce s-a Intamplat dintotdeauna, doar ca din cand In cand ni se mai schimba… apa, mai primim o gura de oxigen…dar nici o alta viziune, nici o alta optiune pentru conditia noastra de supra -vietuitori Intr-un acvariu…

M-am minunat suficient de ceea am vazut pe toate canalele romanesti de televiziune si este clar ca ne balacim In ape tot mai tulburi…

si ca tot se pune problema de ce fug toti din tara, mai ales cei tineri, pai…e simplu de Inteles: In Romania CE? …In afara de scandalurile politice? CEEE?

Ma doare pentru sCOALA ROMaNEASCa, acum doar o simpla notiune, fara suport real, fara consistenta.

Azi vorbim de bani, totul se rezuma la afaceri.

Sa faci o scoala este o afacere, evident nu a ta…Astepti sa Iti vina randul…; ce poti Invata Intr-un asemenea sistem  educational?

Daca mintea si capacitatea noastra este pusa la Indoiala prin aceste scandaluri din Invatamant, pierdem ceea ce mai aveam In fata altora: credibilitatea, faima, reala de altfel, de oameni inteligenti, destepti, isteti…,ceea ce ne mai spala de “pacatul” de a fi roman…si asa este foarte greu sa razbati Intr-o alta tara; acum situatia va deveni insuportabila pentru cei care pleaca sau sunt deja peste hotare…

La urma urmei vorbim de imaginea noastra ca tara, chiar nu vede nimeni acest lucru?

Vorbim despre trecut si prezent, punem In pericol traditia scolii romanesti…

Nimeni nu sta sa studieze In alta tara istoria tarii mele, EU sunt cea care o poarta pe unde ma duc, NOI TOtI dam masura si valoarea a ceea ce Insemna scoala, educatie, cultura…romaneasca.

Cum sa lupt cu fantasma care bantuie prin sistemul educational romanesc de atata amar de vreme?

Cum sa demonstrez eu ca ceea ce azi pare atat de evident, este doar un joc politic si nu are nimic de a face cu Eminescu, Maiorescu, Blaga , cu codrii nostri, cu coloana fara de sfarsit, cu o masa a tacerii care povesteste despre vremuri cand tara mea era deal-vale, deal-vale, o balada, demnitate si respect?!

Dar…vom trai si vom vedea!

Saturday, May 3, 2014

Un sistem de sanatate ce le da lectii la celelalte toate

Se spune ca America este tara tuturor posibilitatilor. Asa o fi. Nu stiu, nu traiesc acolo, ci la vecinii de la nord, Canada. Cat de mult o fi aceasta tara la randul ei una a tuturor posibilitatilor, iar nu stiu, nu pot vorbi la modul general sau in numele altora, dar despre un lucru pot vorbi cu siguranta si anume sistemul lor universal de sanatate. Jos palaria si fesul si chipia si baticul si turbanul. Preferabil este sa te perinzi in viata cat mai putin pe la doctori, clinici si spitale, dar daca e musai si nu ai de ales, mno atunci aici este tara in care sa te tot imbolnavesti intr-o veselie. Acelasi lucru este valabil si pentru alte servicii medicale sau/si sociale care nu implica neaparat boala. Sarcina de exemplu.

Calatoria mea gestationala pana in prezent

Pentru inceput cel mai important lucru este cartea de sanatate (abrv. OHIP aka Ontario Health Insurance Plan) plan de care beneficiaza toata lumea indiferent de statut, adica emigrant nou venit sau cetatean sau refugiat sau pe viza de lucru sau student, indiferent daca esti angajat sau somer sau homeless de pe strada. Este un serviciu social national acoperit de guvern pentru absolut orice nevoie medicala de sub soare, exceptie facand “nevoile” cosmetice si din nefericire medicamentele pe care trebuie sa le platesti din buzunar daca nu ai un plan medical in plus privat sau daca nu primesti ajutor social. Dar sincer vorbind cine e ala care ar cauta calului de dar in gura ? Sa zicem bogdaproste ca avem tot restul asigurat. Bineinteles ca in realitate nimic nu este 100% gratis, cel putin nu pentru toata lumea, din moment ce fondurile pentru acest serviciu provin din impozitele pe salarii pe care le platim, dar mentalitatea astora este de opinie ca toata lumea are dreptul la sanatate indiferent daca muncesc si contribuie in societate sau nu, dreptul uman de a fi tratat si sanatos pentru ca nu se stie niciodata cum se schimba roata si de sus ajungi jos si nevoias. Tot respectul. Asta spre deosebire de vecinii lor de la sud unde domneste mentalitatea fiecare pentru el si dupa el potopul.

De la prima vizita prenatala la doctorul de familie, am avut parte de un tratament (a se intelege comportament) si servicii care fara exagerare, pe alte meleaguri ai parte numai daca te scalzi in bani, pile sau sange nobil regal sau mai nou politic. In primele 5 luni au fost necesare doare vizite regulare la doctorul de familie pentru diverse teste de sange, urina si ecografuri mandatorii, dupa care din luna a-5-a se face trimitere la obstetrician/ginecolog in zona sau in spitalul unde ai ales sa dai nastere. Odata cu trimiterea la obstetrician viitoarea mamica este inzestrata cu fel si fel de brosuri ale zecilor de servicii sociale, literatura pre-natala, numere de telefon si site-uri web ale diverselor organizatii care stau la dispozitie sa te ajute, sa-ti dea, sa te informeze, sa-ti faca si sa-ti dreaga. Primul lucru care ti se ofera sunt 6 saptamani de cursuri prenatale la care poti participa cu partenerul, cursuri tinute de asistente medicale cu experienta in domeniu. Dupa aceea exista Clinica de Alaptare unde persoane numite lactation consultants te instruiesc in tate cele legate de alaptarea noului nascut. Departamente separate exista si pentru persoanele cu nevoi speciale aka disabilitati fizice sau mentale, care sunt viitori parinti. Sunt sfatuiti, invatati si ajutati pana in panzele albe.

De asemenea, servicii de sanatate si bunastare mentala si emotionala sunt puse la dispozitia femeilor care infrunta depresie pre si/sau postnatala, in forma de terapie de grup, sedinte la psiholog (individuale sau de cuplu) vizite la psihiatru daca tratament medicamentos este necasar si recomandat, linii telefonice gen Help Line disponibile 24 de ore pentru sfaturi medicale profesionale cu privire la medicamente, simptome fizice sau nevoi emotionale, etc. Pentru micul procentaj de femei care pe timp de sarcina dezvolta diabet gestational (conditie temporara in majoritate), Clinica de Diabet din cadrul fiecarui spital ofera ore de educatie nutritionala, aparat de masurat glucoza, insulina daca este nevoie si monitorizare pe parcursul sarcinii pana la 3 luni dupa nastere, inclusiv teste. Totul gratis.

Un program numit Healthy Babies Healthy Children, ofera vizite la domiciliu cu ajutor pentru mamele care se confrunta cu greutati dupa sarcina si nu reusesc sa faca fata ingrijirii noului nascut din diverse motive. Exista un program guvernamental sub forma de serviciu social care poate fi accesat de persoanele care au neaparata nevoie de ajutor fizic in casa, cu noul nascut si restul treburilor. Guvernul ofera o anumita suma de bani cu care parintele poate angaja si instrui un fel de bona pe o perioada de timp.

In maternitate printre serviciile oferite cand vine timpul de a da nastere se afla si :
Tehnici de respiratie
Masaj
Relaxare
Muzica
Modificări de poziţie asistate
Medicamente (inclusiv epidural)
Aromaterapie
Terapie cu apa in jacuzzi
Televizor cu DVD/CD player (filme la cerere sunt disponibile)
Cazare pentru o persoană de sprijin
Zonă sau incapere de luat masa
Internet (wireless)
Cada cu jet de aer cald
Room service pentru toate mesele


Saturday, April 26, 2014

Annarkali, Branza si Ardelenii

N-as putea sa zic ca pe parcursul acestei sarcini am avut cine stie ce pofte alimentare. La inceput mi se casunase rau pe pui, de nu suportam nici macar sa miros pui gatit, dar dupa aceea mi-am revenit. Cred ca singura mare pofta pe care inca o mai am este cea de peste si fructe de mare. As manca in prostie. In rest gusturile mi se mentin in limita normalui. Din cand in cand insa mai ravnesc la cate o chestie romaneasca precum ar fi mamaliguta cu branza, vinete (asa cum se fac la romani), icre, salata de boeuf si alte mancaruri din bucataria romaneasca ce imi plac. Salata de boeuf imi fac singura cand am chef dar in rest, pentru celelalte chestii dau fuga pana la magazinul romanesc din zona si ma aprovizionez cu cantitati extrem de zgarcite si costisitoare din aceste delicatesuri, caci la asa preturi le vinde de zici ca-s cel putin raritati culinare.

Patronii magazinului romanesc din zona unde locuiesc eu sunt o familie din Bran, el pesemne fost cioban de indeletnicire, care din motive necunoscute a ales sa traiasca la Toronto in loc sa se lafaie in conac cu 15 camere la Bran in timp ce cele 500 de oi i se plimba pe campie. Poate am eu impresia eronata ca toti branenii is putrezi de bogati. In fine, de fiecare data cand merg pe acolo mi se prezinta mancaricile gatite de casa pe care le face ori fiica’sa ori nevasta’sa spre a le comercializa de dupa tejghea : tocanita de pui cu ciuperci, snitzel, rulada, ciorbita de vacuta si alte patrupede, etc. De fiecare data refuz politicos si ii spun braneanului cicalitor ca nu doresc sa cumpar mancare gatita de la magazin, ca sunt romanca si ca stiu sa gatesc mancare romaneasca si  nu numai. In ziua in care o sa ajung sa-i platesc lui cat cere pe un container de plastic cu ciulama de pui, apai agat sortul in cui si ma sinucid.

Branzeturile cica le face el cu mana lui aici, cu lapte de oi bastinase si maiestrie ardeleneasca. Un pumn mic de branza de burduf  il vinde la 10 $. Bag mana in foc ca asta are conac la Bran. :) L-am intrebat de ce e asa de scump si mi-a explicat ca pentru o cantitate mica de branza el foloseste 12 litri de lapte, plus munca si timpul lui, plus marginea de profit pe care trebuie sa o faca la respectiva bucata de branza, etc, etc…nu ma pricep eu la branzarit, comert si din astea. Asa o fi.

Intr-o zi aveam mare pofta de mititei si dupa ce mi-a facut maica’mea niste mici in Germania de am mancat pana nu ma mai puteam ridica de sub masa, am zis sa fac si eu sau sa cumpar de la magazin daca nu am chef sa-i fac. Eu stiu ca reteta originala de mititei nu include carne de porc ci doar de miel (sau oaie) si de vita. M-am contrazis cu mosneagul o juma de ora pe tema asta, el incercand sa ma convinga ca fara carne de porc mititeii nu au nici un gust. Ei nu au, au si inca excelent. Habar nu are el de ce-i ala kebab adevarat, ca de fapt asta sunt mititeii romanesti, kebab din carne tocata, specialitate adusa pe meleagurile romanesti probabil de catre turci care la randul lor au preluat-o de la arabi. Diferenta e ca mai tarziu s-a introdus carne de porc in reteta si unele condimente au luat locul altora, astfel dand mititeilor un gust specific si unic a la Romania. Anyway, m-am dus acasa bosumflata ca n-am gasit mici gata facuti fara carne de porc si i-am facut eu. Nu au iesit ca cei facuti de maica’mea cu toate ca am urmat reteta intocmai si am framantat carnea si condimentele pana m-a luat cu ameteli.

Omul meu imi zice mereu “Baby lasa micii ca nu le ai, tu fa kioftele (asa zice el la chiftele :) ) ca pe alea le faci bune. Lasa kebabul pe mana profesionistilor” si cu asta se refera la el.


Friday, March 7, 2014

Oksana Robski – Ca$ual

De obicei acest gen de literatură nu prea mă atrage, mai ales, având în vedere colecţia în cadrul căreia a apărut acest roman – chic-lit. Am cumpărat cartea deoarece era la reduceri, iar eu mă simţeam în plin avânt prin ograda reducerilor substanţiale de la editură, aşa că am hotărât să-mi încerc norocul. Cartea am terminat-o de citit azi-noapte, folosind-o mai mult ca o supapă pentru „Arhipelagul Gulag”, roman ce mă face să mă încrunt şi să oftez în timp ce-l citesc – lucru ce începe să arate ciudat faţă de străini.

Revenind la „Ca$ual” de Oksana Robski, pot spune că nu a fost totuşi fără rost ieşirea în ograda literaturii pentru femei, oricât de misogină mi s-ar părea această afirmaţie(adică literatură pentru femei, de parcă femeile ar fi prea proaste pentru literatura normală; oricum sunt cărţi lejere ce implică multe cumpărături de obicei).



Romanul evocă sentimente puternic familiare pentru cei din estul Europei după 1989-1991, parcă semănând uşor cu serialul rusesc „Brigada”(dacă ar fi fost văzut din prisma femeilor, cel puţin).

Romanul se vrea povestea unui fragment din viaţa autoarei, o „nouveau riche” a Rusiei post-comuniste căreia îi este soţul asasinat la puţină vreme după ce află că o înşeală, iar după acest eveniment ajunge să aibă grijă de amanta însărcinată a soţului, de şoferul rănit al soţului şi să conceapă noi idei de afaceri.

Mi-a plăcut faptul că totul este evocat în carte cu o lejeritate ce îmi aduce oarecum aminte de mine – adulterul, asasinetele şi viaţa lipsită de sens şi direcţie a tuturor celor prezentaţi.

Autoarei, deşi face parte din acest cerc, nu-i este jenă să ia în derâdere fin modul de viaţă al acestei noi pături de bogaţi a Rusiei, arătând de unde vin banii şi cum se risipesc ei în vâltoarea pasiunilor fără ţintă atât a oligarhilor, cât şi a femeilor ce încearcă să-şi facă un rost prin prinderea în capcană a acestor oligarhi.

Este oarecum interesant faptul că autoarea scriind la persoana întâi încearcă accese de feminism , accese ce nu prea sunt dorite de către ruşi în general, ei având aceeaşi părere despre acest fenomen ca şi românii – un fel de bau-bau al feminităţii şi al controlului exercitat de către bărbat asupra femeii.

Spuneam că este reconfortant modul cum sunt povestite întâmplările nu prin diminuarea faptelor, ci prin aceea că este menit a se arăta că acesta era(şă probabil, încă este) traiul acelor din aceste cercuri şi că nimic din ceea ce este povestit nu este extraordinar în această realitate.

Romanul nu este extraordinar, dar este uşor de citit şi este realist, având atât momente de amuzament, cat şi de dezamăgire cruntă sau panică.

Sfârşitul este surprinzător şi nu foarte reconfortant din multe puncte de vedere, dar trebuie să ţinem minte că şi atunci când e vorba de literatură uşoară, ruşii nu pot face rabat la felul lor de a fi sau la realitatea înconjurătoare. Aşa că să nu vă aşteptaţi la un final de Hollywood, dar nici la unul foarte lacrimogen(mai ales din cauza stilului de a povesti).

Oricum merită efortul de a fi citit mai mult decât multe dintre aşa-zisele minunăţii vest-europene cu care suntem îndopaţi şi care ne fac să credem că autorul a descoperit cine ştie ce diamant al gândirii..

Wednesday, February 5, 2014

Un inel

Acum mulţi ani, un bărbat a dat un inel unei fete. I l-a dat nu din amor pătimaş, ci pentru a marca un eveniment şi, la timpul respectiv, anumite sentimente. Pentru fată mulţi ani a fost singura bijuterie pe care a purtat-o vreodată. Inelul era arătat tuturor, ca un simbol al statului sau al unei siguranţe, era admirat şi invidiat

Timpul a trecut peste bărbat şi peste fată, dar nu şi peste inel. La doi ani după ce a primit inelul, cei doi nu s-au mai văzut niciodată. Aceasta n-a reprezentat un moment trist pentru fată, ci din contră, o eliberare mult dorită. Din păcate, inelul rămas se odihnea pe degetul fetei mai mult din inerţie decât pentru a celebra vreo amintire. inelul devenise chiar o povară ce ducea toate amintirile dintre fată şi bărbat, amintiri nu întotdeauna plăcute sau demne de povestit. de fapt, dacă stăm să ne gândim, inelul era păstrat pe deget de către fată pentru că unele lucruri nu trebuie uitate.

Timpul continuă să treacă, iar fata primi din nou un inel, de data aceasta de la o femeie. Acest inel nu conţinea vreo semnificaţie anume, era doar un cadou. Dar fata îl primi mai mult decât bucuroasă, poate şi pentru că, în sfârşit, putea să înlocuiască celălalt inel.

Dar, cum ziceam, cu tot timpul care a trecut şi cu înlocuirea sa, inelul nu a fost uitat. Da, a fost aruncat într-o oarecare cutie, într-un oarecare  sertar, dar prezenţa lui se simte tot timpul. Prezenţa sa şi amintirile pe care le poartă nu vor fi uitate niciodată, chiar dacă inelul va fi distrus de timp sau printr-o altă acţiune mecanică sau chimică. Pretextul păstrării sale a fost unul pur economic – este totuşi un inel de aur, lucrat frumos, inel care în anumite condiţii poate valora destul de mult. Motivul real a fost acela că unele lucruri nu trebuie uitate chiar dacă nu sunt plăcute sau, poate, tocmai din acest motiv. Obiectul, mai târziu, poate ţine loc de memorie.