Noi, românii, avem o vorbă:”Nu-i da, Doamne, omului cât poate să ducă!”…dar mai avem una care, dacă nu o completează pe prima, cel puţin subliniază optimismul aproape naiv al neamului: „Ce nu te omoară, te face mai puternic”…
Nu ştiu dacă ciobănaşul din Balada Mioriţei ştia toate astea, dar de la el am „moştenit”noi, nu să ne resemnăm, nu să plecăm capul acceptând un destin, crezând că nu poate fi schimbat, ci să ne luăm „turma” şi să plecăm, înfruntând munţi şi văi, descoperind lumea, învingându-ne teama şi mai ales, facându-ne un nume, chiar şi dincolo de graniţă.
Pe mine nu m-a convins profesoara de limba română cu privire la acceptarea destinului, pentru că în aceeaşi perioadă, cu aceeaşi profesoară am aflat şi de povestea „Meşterului Manole”.
Nu toţi cei care vin în Spania visează la un „castel de nisip”.
Mulţi işi zidesc propriul „castel”, punând în zidurile lui visele şi speranţele. Doar aşa rămâne în picioare toată munca…Asta e regula!
Resemnare, nu!
Sacrificiu, da!
Nu ştiu dacă ciobănaşul din Balada Mioriţei ştia toate astea, dar de la el am „moştenit”noi, nu să ne resemnăm, nu să plecăm capul acceptând un destin, crezând că nu poate fi schimbat, ci să ne luăm „turma” şi să plecăm, înfruntând munţi şi văi, descoperind lumea, învingându-ne teama şi mai ales, facându-ne un nume, chiar şi dincolo de graniţă.
Pe mine nu m-a convins profesoara de limba română cu privire la acceptarea destinului, pentru că în aceeaşi perioadă, cu aceeaşi profesoară am aflat şi de povestea „Meşterului Manole”.
Nu toţi cei care vin în Spania visează la un „castel de nisip”.
Mulţi işi zidesc propriul „castel”, punând în zidurile lui visele şi speranţele. Doar aşa rămâne în picioare toată munca…Asta e regula!
Resemnare, nu!
Sacrificiu, da!
