Nu e poveste…

…e realitatea crudă pe care foarte multe femei o trăiesc de teamă, de groaza de a se vedea singure, de ruşine de a recunoaşte în faţa celorlalţi că li se întâmplă lor aşa ceva şi că au o problemă, de grijă faţă de “ce va spune lumea”.

Am văzut un filmuleţ cu sufletul la gură,  cu inima bătându-mi parcă tot mai tare pe măsură ce trăirile se accentuau. Simţeam emoţia, frica, agonia din mintea acelei femei. A oricărei femei în situaţia ei.

Poate impactul este cu atât mai mare cu cât, din păcate, am avut aproape femei care sufereau, care treceau prin astfel de experienţe crude. Şi care nu făceau nimic să îşi schimbe soarta, să aibă un zâmbet senin pe faţă, nu doar lacrimi pe obraz sau un chip îmbătrânit şi încruntat, brăzdat de ridurile nepăsării şi nefericirii. Chip care a fost odată frumos, dar pe care acum ea însăși îl dispreţuieşte sau îl ignoră pentru că el are grijă să o desconsidere.

Tot mai multe femei sunt victimele propriei sorţi, ale unui drum pe care au pornit cu nădejdea că vor fi fericite, dar undeva pe parcurs, s-au rătăcit. De drum, de ele, de idealurile şi visurile lor. Tot mai multe femei accepta, din pacate sa traiasca intr-un film horor, acceptand parca sa creada ca viata lor e asemeni unor jocuri cu masini care daca se accidenteaza se refac in cinci secunde.

Anul acesta, în România, 100 de femei au fost ucise din cauza violenţei partenerilor. Câte victime sunt însă? Greu de spus și de cuantificat…

Pentru aceste femei, există un sprijin în noi, cele/cei care suntem lângă ele şi le cunoaştem suferinţa, dar şi ajutor specializat, centre de adăpost şi consiliere de la profesionişti.

Drumul nu se opreşte aici

M-am pierdut undeva pe drum. Tocmai când credeam că fac paşii potriviţi, pe drumul ales cu grijă. Se pare că nu este tocmai aşa, am ajuns la o răscruce. Voi face câţiva paşi înapoi şi apoi voi continua drumul cu la fel de multă energie şi determinare ca şi până acum. Încă am timp.

De fiecare dată când mi se pare că în drumul meu apar obstacolele cele mai mari şi calea mi-e plină de spini şi pietre, aud despre cazuri precum este cel al lui Ionuţ şi îmi spun că de fapt, mie îmi este bine: şi eu, şi toţi ai mei sunt sănătoşi.

Nu îl cunosc personal, despre el am auzit de la un coleg  care îi este prieten, îi vrea binele şi încercam să găsim soluţii să îl ajutăm pe Ionuţ, un biolog cu un cancer in statiul al III-lea deja. Speram din tot sufletul sa reusim.

Creditele in franci elvetieni atacate prin toate partile

Desi s-a atras atentia de nenumarate randuri la momentul in care tot mai multa lume isi lua credite in franci elvetieni, oamenii nu au dorit sa tina cont de sfaturile economistilor si au inceput sa ia cat mai multe credite si din ce in ce mai multi bani. Astfel, dupa ce s-a aflat ca a explodat efectiv ceea ce se numeste curs valutar schimb, oamenii au ajuns sa fie disperati si sa protesteze ca ei nu mai au cu ce sa le plateasca si risca sa isi piarda casele si bunurile pe care le-au achizitionat atunci cand au imprumutat banii fara sa se gandeasca.

Oamenii care se pretind pagubiti se plang pe une apuca despre situatia dificila prin care trec. Ei solicita readucerea ratelor la cursul francului din perioada in care au luat creditul. De asemenea, incearca prin justitie sa realizeze o vixtorie impotriva bancilor, spunand ca ele nu au fost corecte. Au inceput chiar sa iasa in strada la proteste pentru ca nu mai stiu cum sa procedeze, nu mai au bani cu care sa isi plateasca cretidele.

Bancile pe de alta parte, incearca sa se apere si spun ca ele nu stiu ce solutie sa adopte pentru a-i impaca pe toti oamenii cu credite. Acum sincer... Ei cand au luat creditele au crezut ca dau lovitura pentru ca francul era la un nivel foarte scazut, acum cand francul a crescut se revolta. pentru ca nu mai au bani cu ce sa le plateasca.

Situatia e grea, ce-i drept. mai ales ca job-urile nu se mai gasesc pe toate drumurile, oamenii ajung sa isi piarda toata agoniseala de o viata, dar trebuie sa te gandesti si ce repercusiuni ar putea avea faptele tale atunci cand le faci, ci nu dupa, cand situatia devine din ce in ce mai apasatoare.

medici dincolo de frontieră

Noi, românii, avem o vorbă:”Nu-i da, Doamne, omului cât poate să ducă!”…dar mai avem una care, dacă nu o completează pe prima, cel puţin subliniază optimismul aproape naiv al neamului: „Ce nu te omoară, te face mai puternic”…

Nu ştiu dacă ciobănaşul din Balada Mioriţei ştia toate astea, dar de la el am „moştenit”noi, nu să ne resemnăm, nu să plecăm capul acceptând un destin, crezând că nu  poate fi schimbat, ci să ne luăm „turma” şi să plecăm, înfruntând munţi şi văi, descoperind lumea, învingându-ne teama şi mai ales, facându-ne un nume, chiar şi  dincolo de graniţă.

Pe mine nu m-a convins profesoara de limba română cu privire la acceptarea destinului, pentru că în aceeaşi perioadă, cu aceeaşi profesoară am aflat şi de povestea „Meşterului Manole”.

Nu toţi cei care vin în Spania visează la un „castel de nisip”.

Mulţi işi zidesc propriul „castel”, punând în zidurile lui visele şi speranţele. Doar aşa rămâne în picioare toată munca…Asta e regula!

Resemnare, nu!

Sacrificiu, da!

acvarium Romania

Intr-o lume peste care se abat toate relele, atat din cer cat si de pe pamant, pe o planeta In care singura certitudine este viata… incerta, de zi cu zi, ei bine, In acest univers complex si plin de paradoxuri, naturale ori “create” de mintile omenesti, tara mea pare un acvariu…

Fara a folosi cuvantul “pesti” cu tenta cu care ne-am obisnuit, toti suntem In aceeasi postura, dupa parerea mea,  acceptand resemnati ceea ce credem ca nu putem schimba.

“Vorbim discutii”, stam la taclale Intorcand problemele pe toate fetele, pentru ce? Sa aratam lumii cat de destepti suntem? Sa vada lumea ca stim si ca suntem foarte buni la autocritica? Sa facem valuri In acvariul nostru pentru o gura de aer si fara echipamente de protectie?

Ce se Intampla de fapt?

Nimic, sau tot ce s-a Intamplat dintotdeauna, doar ca din cand In cand ni se mai schimba… apa, mai primim o gura de oxigen…dar nici o alta viziune, nici o alta optiune pentru conditia noastra de supra -vietuitori Intr-un acvariu…

M-am minunat suficient de ceea am vazut pe toate canalele romanesti de televiziune si este clar ca ne balacim In ape tot mai tulburi…

si ca tot se pune problema de ce fug toti din tara, mai ales cei tineri, pai…e simplu de Inteles: In Romania CE? …In afara de scandalurile politice? CEEE?

Ma doare pentru sCOALA ROMaNEASCa, acum doar o simpla notiune, fara suport real, fara consistenta.

Azi vorbim de bani, totul se rezuma la afaceri.

Sa faci o scoala este o afacere, evident nu a ta…Astepti sa Iti vina randul…; ce poti Invata Intr-un asemenea sistem  educational?

Daca mintea si capacitatea noastra este pusa la Indoiala prin aceste scandaluri din Invatamant, pierdem ceea ce mai aveam In fata altora: credibilitatea, faima, reala de altfel, de oameni inteligenti, destepti, isteti…,ceea ce ne mai spala de “pacatul” de a fi roman…si asa este foarte greu sa razbati Intr-o alta tara; acum situatia va deveni insuportabila pentru cei care pleaca sau sunt deja peste hotare…

La urma urmei vorbim de imaginea noastra ca tara, chiar nu vede nimeni acest lucru?

Vorbim despre trecut si prezent, punem In pericol traditia scolii romanesti…

Nimeni nu sta sa studieze In alta tara istoria tarii mele, EU sunt cea care o poarta pe unde ma duc, NOI TOtI dam masura si valoarea a ceea ce Insemna scoala, educatie, cultura…romaneasca.

Cum sa lupt cu fantasma care bantuie prin sistemul educational romanesc de atata amar de vreme?

Cum sa demonstrez eu ca ceea ce azi pare atat de evident, este doar un joc politic si nu are nimic de a face cu Eminescu, Maiorescu, Blaga , cu codrii nostri, cu coloana fara de sfarsit, cu o masa a tacerii care povesteste despre vremuri cand tara mea era deal-vale, deal-vale, o balada, demnitate si respect?!

Dar…vom trai si vom vedea!