Annarkali, Branza si Ardelenii

N-as putea sa zic ca pe parcursul acestei sarcini am avut cine stie ce pofte alimentare. La inceput mi se casunase rau pe pui, de nu suportam nici macar sa miros pui gatit, dar dupa aceea mi-am revenit. Cred ca singura mare pofta pe care inca o mai am este cea de peste si fructe de mare. As manca in prostie. In rest gusturile mi se mentin in limita normalui. Din cand in cand insa mai ravnesc la cate o chestie romaneasca precum ar fi mamaliguta cu branza, vinete (asa cum se fac la romani), icre, salata de boeuf si alte mancaruri din bucataria romaneasca ce imi plac. Salata de boeuf imi fac singura cand am chef dar in rest, pentru celelalte chestii dau fuga pana la magazinul romanesc din zona si ma aprovizionez cu cantitati extrem de zgarcite si costisitoare din aceste delicatesuri, caci la asa preturi le vinde de zici ca-s cel putin raritati culinare.

Patronii magazinului romanesc din zona unde locuiesc eu sunt o familie din Bran, el pesemne fost cioban de indeletnicire, care din motive necunoscute a ales sa traiasca la Toronto in loc sa se lafaie in conac cu 15 camere la Bran in timp ce cele 500 de oi i se plimba pe campie. Poate am eu impresia eronata ca toti branenii is putrezi de bogati. In fine, de fiecare data cand merg pe acolo mi se prezinta mancaricile gatite de casa pe care le face ori fiica’sa ori nevasta’sa spre a le comercializa de dupa tejghea : tocanita de pui cu ciuperci, snitzel, rulada, ciorbita de vacuta si alte patrupede, etc. De fiecare data refuz politicos si ii spun braneanului cicalitor ca nu doresc sa cumpar mancare gatita de la magazin, ca sunt romanca si ca stiu sa gatesc mancare romaneasca si  nu numai. In ziua in care o sa ajung sa-i platesc lui cat cere pe un container de plastic cu ciulama de pui, apai agat sortul in cui si ma sinucid.

Branzeturile cica le face el cu mana lui aici, cu lapte de oi bastinase si maiestrie ardeleneasca. Un pumn mic de branza de burduf  il vinde la 10 $. Bag mana in foc ca asta are conac la Bran. :) L-am intrebat de ce e asa de scump si mi-a explicat ca pentru o cantitate mica de branza el foloseste 12 litri de lapte, plus munca si timpul lui, plus marginea de profit pe care trebuie sa o faca la respectiva bucata de branza, etc, etc…nu ma pricep eu la branzarit, comert si din astea. Asa o fi.

Intr-o zi aveam mare pofta de mititei si dupa ce mi-a facut maica’mea niste mici in Germania de am mancat pana nu ma mai puteam ridica de sub masa, am zis sa fac si eu sau sa cumpar de la magazin daca nu am chef sa-i fac. Eu stiu ca reteta originala de mititei nu include carne de porc ci doar de miel (sau oaie) si de vita. M-am contrazis cu mosneagul o juma de ora pe tema asta, el incercand sa ma convinga ca fara carne de porc mititeii nu au nici un gust. Ei nu au, au si inca excelent. Habar nu are el de ce-i ala kebab adevarat, ca de fapt asta sunt mititeii romanesti, kebab din carne tocata, specialitate adusa pe meleagurile romanesti probabil de catre turci care la randul lor au preluat-o de la arabi. Diferenta e ca mai tarziu s-a introdus carne de porc in reteta si unele condimente au luat locul altora, astfel dand mititeilor un gust specific si unic a la Romania. Anyway, m-am dus acasa bosumflata ca n-am gasit mici gata facuti fara carne de porc si i-am facut eu. Nu au iesit ca cei facuti de maica’mea cu toate ca am urmat reteta intocmai si am framantat carnea si condimentele pana m-a luat cu ameteli.

Omul meu imi zice mereu “Baby lasa micii ca nu le ai, tu fa kioftele (asa zice el la chiftele :) ) ca pe alea le faci bune. Lasa kebabul pe mana profesionistilor” si cu asta se refera la el.